LIVE UPDATE | Congresul ALDE, un moment important pentru politica de dreapta din România. Varujan Vosganian, Mohammad Murad și Mircea Minea, co-președinți, vor conduce partidul! / Galerie FOTO&VIDEO

Publicat: 22/10/2022, 09:37
Actualizat: 22/10/2022, 21:32

Partidul ALDE se reorganizează și țintește să ocupe din nou un loc important pe scena politicii românești. Astăzi, sâmbătă, 22 octombrie, a avut loc în Sala Sporturilor „Concordia” (Chiajna) congresul ordinar în urma căruia s-a votat noua conducere a partidului. ALDE va avea un „triumvirat”, cu Varujan Vosganian, Mohammad Murad și Mircea Minea la putere. Cei trei vor fi co-președinți, au decis prin vot membrii ALDE.

Este un moment important și pentru „dreapta” din România, care are nevoie să-și facă auzită, cu putere, prezența în peisajul politic.


UPDATE 15:00 – Din cele 957 de voturi exprimate de membrii ALDE, 942 voturi au fost în favoarea instalării la conducerea partidului a trei co-președinți, Varujan Vosganian, Mohammad Murad și Mircea Minea. 15 voturi au fost declarate nule. Cei trei noi lideri ALDE au rostit discursuri în care subliniază valorile și obiectivele pe care și le-au setat pentru viitoarea activitate politică a partidului.

Mohammad Murad: „Sunt onorat să fiu român de 32 de ani”

Omul de afaceri Mohammad Murad și-a început discursul precizând că este onorat să fie român de 32 de ani.

„Sunt onorat să devin astăzi unul dintre membrii conducerii partidului ALDE deoarece cred în valorile morale. Îl cunosc de peste 20 de ani pe fondatorul acestul partid, domnul Călin Popescu Tăriceanu, și întotdeauna în discuțiile noastre am agreat că nimic nu este mai important decât valorile morale. Astăzi România are nevoie mai mult decât oricând de oameni care să își asume și să gândească profund românește. România nu poate continua să fie la coada oricărui subiect discutat la nivel european. România are nevoie să construiască o economie puternică, iar acest lucru nu îl pot face decât oamenii de afaceri. 

Ne-am asumat în anii 90 să devenim o țară capitalistă, dar asta nu se poate face fără capitaliști. Avem nevoie să  învățăm românii nu să plece la căpșuni în Spania sau la munca în construcții în Italia. Avem nevoie de românii care să se ducă în toată Europa să înființeze firme ca antreprenori, învățându-i să gândească ca niște antreprenori. Datoria noastră este să repopulăm satele românești. Să aibă casele pline de bogăție. Aceasta e datoria ALDE și trebuie să ne asumăm cu toții acest lucru ”, a declarat Murad.

Varujan Vosganian: „O vreme m-am retras cu discreție”

Am vrut ca la acest Congres să vă îndemn să răspundem cu toții în viitorul apropiat la întrebarea dacă ALDE mai există. Vă privesc însă și îmi dau seama însă că nu trebuie să mai așteptăm. Răspunsul îl dăm chiar astăzi. ALDE există. Și vă rog să le dați tuturor celor de acasă această veste bună. Aș vrea să vă explic în câteva cuvinte de ce sunt eu aici și în această calitate. O vreme m-am retras cu discreție, fără să comentez în niciun fel ceea ce persoanele de la conducerea partidului au încercat să facă și anume dizolvarea ALDE în PNL. Mie mi s-a părut acest gest ca o tentativă de a pune interesele colectivității noastre sub semnul unora de natură personală. M-am retras, am așteptat iar când am realizat că acest proiect nu este o iluzie, am vorbit cu liderul de la București, Claudiu Catană, și am propus să facem o întâlnire cu membrii de la București. Pe care o presupuneam mai degrabă evocativă. Surpriza a fost că toată parcarea de la sediu era plină, la fel și scaunele. Ulterior am primit semnale din orașe din întreaga țară”.

Mircea Minea: Ne propunem să ajungem în Parlamentul României

„Tot cu acest avânt vin la conducerea partidului, să-i dăm acest imbold, să-i dăm această speranță, să ajungem în Parlamentul României, de ce nu și la guvernare. Mesajul nostru și al locuitorilor este: bine ați venit la noi și sper să reveniți la un congres cu 20.000 de oameni”, a spus Mircea Minea.


UPDATE 14:00 – După discursurile rostite de candidații la funcția de președinte, membrii ALDE au început să voteze.


UPDATE 12:00 – Membrii ALDE se adună în Sala Sporturilor din Chiajna. Sunt prezenți 915 din 1005. Varujan Vosganian, Mircea Minea si Mohammad Murad, cei trei candidați la șefia partidului, vor lua cuvantul dupa ora 13.00, iar apoi va urma votul electronic pentru desemnarea noii conduceri.

Varujan Vosganian, favorit printre membrii ALDE

ALDE își votează în cadrul unul Congres ordinar noua conducere și programul politic.

După demisia președintelui partidului, Daniel Olteanu, postul de președinte interimar a fost preluat de arădeanul Alexandru Tiberiu Dekany. Însă cele mai mare șanse să conducă partidul le are Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei. Datorită vizibilității și experienței politice, Vosganian se bucură de sprijinul multora dintre membrii ALDE.

La ora actuală, împreună cu colegii din ALDE, ne pregătim să restartăm partidul, pentru a putea aborda cu încredere anul electoral 2024. După demisia lui Daniel Olteanu, am fost propus de colegi și am fost votat de delegația permanentă în postul de președinte interimar la nivel național, având în vedere faptul că eu ocupam funcția de prim-vicepreședinte ALDE.  Electoratul nostru trebuie să știe, în primul rând, că ALDE a existat și există în continuare în politica românească și că va ocupa un rol important și în viitor. Acum este momentul reorganizării, nu al alianțelor politice. Deci, nu este vorba, pe termen scurt, de nici o formă de alianță cu alte forțe politice.

Alături de colegii noștri, vom reconstrui partidul pe baze noi și solide iar despre posibile parteneriate politice vom putea discuta eventual în anul preelectoral 2023”, declara recent Alexandru Tiberiu Dekany, președintele interimar ALDE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...